Aceasta a fost închinată prieteniei dintre regele Ghilgameș (care, în opinia istoricilor, ar fi domnit în jurul anului 2500 î.Hr.) și voinicul Enkidu.

Ghilgameș, regele Urukului, are un comportament abuziv față de locuitori. Adunarea bătrânilor cere zeilor o soluție. Aceștia îl creează pe Enkidu, care va deveni cel mai bun prieten al lui Ghilgameș și, prin prietenia lui, îi va tempera pornirile violente, haotice.

Împreună cei doi pornesc să îl omoare pe Humbaba pentru a salva locuitorii din afara cetății Uruk de atacurile lui. În urma unui conflict între Ghilgameș și zeița Iștar, Enkidu ucide Taurul Ceresc, creatura preferată a zeiței. Zeița cere pedepsirea celor doi. Zeii decid să îl sacrifice pe Enkidu, care va muri.

Ghilgameș deplânge moartea lui Enkidu, pleacă în căutarea unui leac pentru viața fără de moarte, dar înțelege că acest lucru este impozabil. Domnește în Uruk până la bătrânețe.

Despre zeitățile Mesopotamiei:

Sub influența schimbărilor politice în raporturile dintre orașe, zeii au fost organizați și ei într-o ierarhie ce reflecta perspectiva oamenilor asupra societății. Zeii Mesopotamiei aveau formă umană. Fiecare i se atribuia o activitate sau un rol special: Ishtar era protectoarea dragostei și a maternității, dar și a războiului. În vârful ierarhiei se aflau trei zei masculini supremi, cu roluri mai puțin clare – Anu, Enlil și Ea. Anu era tatăl zeilor, Enlil a fost inițial cel mai important, el era zeul vântului, fără de care nu făcea nimic. Ea, zeul înțelepciunii și al apelor dulci ce reprezentau cu adevărat viața pentru Sumer, era un învățător și un dătător de viață, care menținea ordinea creată de Enlil.

Zeii aveau atribute umane și asta se reflectă și în Epopeea lui Ghilgameș. Ghilgameș respinge avansurile făcute de Ishtar pentru că se temea că o dată devenit iubitul zeiței va avea apoi soarta crudă a celorlalți parteneri ai acesteia. Ceea ce o face pe Ishtar să îi poarte pică și să se răzbune, provocând la final moartea lui Enkidu, prietenul lui Ghilgameș.  

Se credea că zeii locuiesc într-o lume paralelă cu cea a oamenilor, așa că fiecare zeu avea o reședință, o soție, copii și servitori. Zeitățile inferioare aveau și ele temple mai mici și altare pe dimensiunea importanței lor, fiecare oraș având o multitudine de temple.

***************************************************

Fragment din Epopeea lui Ghilgameș

Tableta a șaptea

Cea din urmă ispravă eroică a lui Ghilgameş este uciderea Taurului Ceresc. Ea marchează, de altfel, în epopee o cotitură hotărâtoare. Lacomi de măriri şi îmbătaţi de izbânzile lor, cei doi viteji s-au putut crede până atunci destul de puternici pentru a înfrunta voinţa zeilor şi a dispreţui prevestirile viselor; dar soseşte clipa când soarta se cere împlinită. Şi dacă Ghilgameş fiul unei zeiţe, va mai scăpa câtva timp legii de obşte, răzbunarea zeilor îl loveşte pe neaşteptate pe Enkidu. Visul ce abia i s-a arătat îi aduce cumplita dezvăluire a apropiatei pedepse.

Anu, Enlil, Ea şi cerescul Şamaş ţineau sfat. Anu îi spuse lui Enlil:

– „De ce au ucis Taurul Ceresc şi de ce l-au omorât

şi pe Humbaba,

care păzea Muntele Cedrilor?”

Şi Anu adăugă: – „Care dintre ei doi va muri?”

Iar Enlil spuse: – „Enkidu trebuie să moară,

dar Ghilgameş nu va muri.”

Atunci cerescul Şamaş îi răspunse lui Enlil cel Viteaz:

– „Oare nu la porunca mea’

au omorât Taurul Cerului şi pe Humbaba?

Şi acum Enkidu, nevinovat, va trebui să moară!”

Dar Enlil se înfurie

împotriva cerescului Şamaş şi strigă:

– „De ce-ai pogorât în fiecare zi la ei, ca un prieten al lor?”

în timpul acesta Enkidu zăcea bolnav în faţa lui Ghilgameş, şi lui Ghilgameş lacrimile îi curgeau şiroaie:

– „Frate al meu, îi spuse el, tu eşti fratele meu iubit. Aşadar, m-au socotit mai presus de fratele meu.