Dacă am putea călători cu Mașina Timpului într-o pădure africană în urmă cu 11 până la opt milioane de ani, l-am întâlni pe ultimul strămoș comun al oamenilor și cimpanzeilor. De fapt, nu este vorba de un individ, ci de populații de creaturi, asemănătoare maimuțelor antropoide, care trăiau în grupuri mici, de 10 până la 30 de indivizi, în întreaga Africă și posibil în regiunea mediteraneeană.

Dacă mai înaintăm în timp, acum patru spre trei milioane de ani, 17 hominizi – nouă adulți, trei adolescenți și cinci copii – se deplasau prin Etiopia actuală către o destinație la care nu au mai ajuns. Rămășițele lor au fost descoperite în 1975, iar numele lor științific este Australopithecus afarensis.

Ei trăiau în Africa de Est și erau bipezi, dar aveau brațele lungi și mâini cu degete lungi, ceea ce înseamnă că încă se mai cățărau în copaci. Acești hominizi nu comunicau încă verbal, creierul fiind mai mic decât al nostru. Faptul că erau împreună ne spune că formau un grup care colabora pentru a elimina un pericol mare, probabil atacul vreunui prădător.

Cum se hrăneau acești hominizi? După urmele de oase descoperite în situri arheologice se pare că recoltau carnea unor animale ucise de alte animale. Pe oasele animalelor există urme care arată că hominizii foloseau pietre fie pentru a zdrobi oasele animalelor, fie pentru a curăța carnea de pe ele. În 2015 a fost descoperit un sit în Kenya cu cele mai vechi unelte din piatră. Printre altele, au fost descoperite și pietre mai mari, sub formă de nicovală, folosite pentru a prelucra pietre mai mici.

Acești hominizi nu doar au învățat să se folosească și să prelucreze elemente din natură, ci au colaborat, și-au împărțit sarcinile și au transmis ceea ce învățaseră și altor indivizi din grupul lor, toate pentru ca grupul să supraviețuiască.

 

Instabilitatea climei din perioada următoare conduce treptat la formarea de noi populații. Acum 2-3 milioane de ani apar două tipuri de hominizi: unul cu mușchii feței puternici și fălci mari și unul care are gura și fața mai suple.

Noi suntem urmașii celui de al doilea tip. Cei mai vechi și cunoscuți sunt numiți Australopithecus africanus. Ei au trăit în Africa de Sud în perioada cuprinsă între 3 milioane de ani și 2,4 milioane de ani. Dar nu era singurele populații de hominizi din Africa în acea perioadă. Diferența față de populațiile anterioare și celelalte grupuri este că au lăsat în urmă dragostea pentru copaci și trăiau mai mult la sol.

Linia noastră – Homo – a apărut în peisajul african într-o perioadă cuprinsă între 2,5 și 2 milioane de ani, în sudul și estul Africii. Acești hominizi au făcut ce nu mai făcuseră niciun hominid înaintea lor. S-au deplasat repede și departe, unii părăsind Africa și ajungând până în Asia Centrală și Asia de Sud-Est. Majoritatea membrilor genului Homo avea un metru și jumătate înălțime, trăiau în grupuri de 15-25 de indivizi, erau vânători-culegători și aveau arme simple din piatră sau din lemn. Creierul lor a crescut și acesta este de fapt atuul pentru care au supraviețuit multă vreme.

Creierul este însă cel mai greu organ de întreținut, iar pentru a crește are nevoie de două lucruri: o copilărie mai lungă și mai multe calorii. Cum obții toate acestea? Ai o statură mică (1,50 m) și ai la dispoziție pietre și lemn. Cum faci rost de mai multă carne? Cum reușești să vânezi o pradă suficient de mare să îți hrănească tot grupul? Mai există și varianta șmecheră să lași animalele mai mari să vâneze și să încerci apoi să le iei prada.

Primul lucru pe care l-au înțeles aceste grupuri este că trebuiau să colaboreze și, mai ales, să învețe împreună și să transmită informațiile în grup. Au început să studieze prădătorii mari. Și au început să își transmită cumva informația obținută – folosind gesturi și strigăte drept semnale atunci când se aflau lângă aceștia, când erau atacați sau când atacau.

Închipuie-ți că ești un leu care tocmai a vânat o antilopă. Nu ai avut contact cu animalele acelea mici și care merg pe două picioare. Și tocmai când te pregătești să îți înfuleci vânatul, vine spre tine un grup de indivizi urlând și agitând pietre și bâte. Ce reacție ai? Dacă ești un leu puternic, te lupți și ataci. Dacă ești nesigur, fugi. Astfel prada fie le rămâne omuleților, fie devin și ei prada ta.

Fugi sau luptă sunt două instincte bine dezvoltate la animale (inclusiv la noi oamenii moderni).

Faptul că acești hominizi au supraviețuit o perioadă mare de timp este o dovadă a succesului colaborării lor.

Să mai urcăm un pic pe axa timpului. Undeva între 1,8 milioane de ani până aproximativ 400,000 de ani. Acum apar populațiile Homo Erectus, printre alte populații de Homo. Diferențele față de ceilalți erau: mers biped ca al nostru, un creier cu un volum de aproape 1000 de centimetri cubi (noi avem aproximativ 1250 de centimetrii cubi), o copilăria mai lungă și noi tipuri de unelte de piatră și lemn. Au călătorit prin toată Africa și în afara acestui continent. S-au adaptat creativ mediilor noi și a apărut chiar folosirea focului…..

Din ei se trag mai cunoscuții Homo Sapiens Neanderthal și Homo Sapiens Sapiens, adică noi.

Arborele nostru genealogic îl găsiți aici

 

Bibliografie:  Agustin Fuentes, Scânteia creativă, Publica 2017

Grafică: Mihaela Murgoci