Regimurile totalitare de extremă dreaptă

Fascismul

Fascismul italian a apărut în perioada interbelică, generată de mai multe cauze: dificultățile economice, amplificate de urmările războiului și de criza economică din anii 1929 – 1933, nemulțumirea față de hotărârile Conferinței de Pace de la Paris (1919 – 1920), resentimentele împotriva unor guverne considerate incapabile, schimbările de mentalitate care promovau intoleranța și violența cultivate de război. La toate acestea s‑a adăugat lipsa unei tradiții democratice.

Având ca idee centrală renașterea gloriei Romei Antice, mișcarea fascistă a fost fondată de Benito Mussolini în anul 1919. A ajuns la putere în 1922, în urma unei lovituri de stat, cunoscute drept „marșului asupra Romei“, și a câștigării alegerilor parlamentare de către Partidul Fascist doi ani mai târziu.

Supranumit „Il Duce“, Mussolini a instaurat un regim totalitar, parlamentul și regele Victor Emmanuel al III‑lea având rol decorativ. A inițiat diverse măsuri: a atras sprijinul Bisericii Catolice prin împăcarea cu papa, a inițiat programe de redresare economică, a înlocuit sindicatele cu corporații formate din muncitori și patroni. În plan extern, regimul a promovat o politică expansionistă și de revizuire a ordinii instaurate la sfârșitul Primului Război Mondial.

Spre deosebire de statele democratice, în care partidele acced la putere în urma alegerilor şi îşi exercită mandatul pe un termen limitat, în statele totalitare, un singur partid – şi, adesea, un singur om – deţine întrega putere, îşi exercită autoritatea, fără limită în timp, asupra tuturor cetăţenilor şi a tuturor sectoarelor vieţii publice şi chiar a celei personale, impune o ideologie unică şi foloseşte teroarea împotriva oricărei forme de opoziţie.

Fasciștii au preluat puterea și au reușit să o păstreze prin mobilizarea maselor, folosind toate mijloacele moderne de organizare și propagandă. Statul fascist avea un caracter militar, uniformele erau pretutindeni, fiind purtate nu doar de soldați, ci și de membrii partidului, polițiști și membrii organizațiilor de tineret.

Nazismul

Nazismul, prescurtare de la termenul german pentru național-socialism (Nationalsozialistische), a fost varianta germană a fascismului.

Germania a avut o serie de greutăți economice și social-politice după Primul Război Mondial, dar a reușit instaurarea unui regim democratic, prin Republica de la Weimar (1919). Problemele generate de criza economică declanșată în 1929 vor determina instalarea la putere (1933) a lui Adolf Hitler și a Partidului Național Socialist al Muncitorilor din Germania (prescurtat NSDAP sau Partidul Nazist).

Instaurarea regimului nazist în Germania a debutat în anul 1932, când Partidul Naționalist Socialist (nazist) a câștigat alegerile parlamentare. Un an mai târziu, Hitler a devenit cancelar (prim‑ministru). Deținând toată puterea în calitate de Führer (1934), el a inițiat măsuri dure pentru lichidarea democrației: dizolvarea sindicatelor și a partidelor politice (cu excepția celui nazist), înlăturarea adversarilor politici, promovarea urii de rasă prin susținerea superiorității rasei ariene, persecutarea evreilor (antisemitism), înființarea poliției politice (Gestapo), naționalism și anticomunism.

Potrivit teoriei rasiale naziste, omenirea se împarte în rasa superioară, cea ariană (popoarele germanice), rase inferioare (slavii) și rase impure (evreii și țiganii). Adevărata creatoare a culturii și civilizației umane, rasa ariană are nevoie de mai mult spațiu vital, care nu poate fi obținut decât cucerindu‑l de la rasele inferioare, acestea urmând să fie transformate în sclave ale arienilor, iar cele impure urmând a fi nimicite. De aici ideea lagărelor de concentrare, de muncă și de exterminare.

Un alt element specific ideologiei naziste l‑a reprezentat naționalismul agresiv, din perspectiva căruia prevederile păcii din 1918 trebuiau reconsiderate, iar teritoriile pierdute, retrocedate Germaniei. Mai mult, naționalismul nazist promova crearea unui „Reich“ (imperiu german) care să‑i cuprindă pe toți germanii, inclusiv pe cei din afara granițelor Germaniei. În timpul celor 12 ani de regim totalitar, naziștii au dizolvat democrația germană, au militarizat economia națională, au limitat libertatea de exprimare și au îngrădit exercitarea drepturilor civile, au persecutat minoritățile rasiale (evreii) și sociale și au instigat la un nou război mondial.

Comunismul – regim totalitar de extremă stânga

Comunismul a apărut ca teorie (ideologie) la mijlocul secolului al XIX‑lea, fiind creat de către Karl Marx. A fost dezvoltat și adaptat la realitățile Rusiei de la începutul secolului al XX‑lea de către V.I. Lenin, de unde denumirea de marxism‑leninism.

Comunismul s‑a instaurat pentru prima dată în istorie în Rusia, după lovitura de stat bolșevică (comunistă) din octombrie/noiembrie 1917, condusă de Vladimir Ilici Lenin. Din anul 1924, lui Lenin i‑a urmat Stalin, care a consolidat sistemul totalitar comunist.

În plan economic, s‑a practicat o economie dirijată, planificată (planuri cincinale) și centralizată. A fost desființată proprietatea privată și înlocuită cu cea colectivă, prin naționalizarea fabricilor și uzinelor, a băncilor, căilor de transport și colectivizarea forțată a agriculturii prin crearea colhozurilor și a sovhozurilor (pământul țăranilor era acum proprietate a statutului și era lucrat la comun).

A fost creat un puternic sistem de represiune și teroare care urmărea prevenirea și reprimarea oricărei manifestări și forme de opoziție. Partidul bolșevic a devenit partid unic, iar ideologia marxist‑leninistă a fost decretată ca fiind oficială. Au fost îngrădite drepturile și libertățile cetățenești și impusă cenzura.

Din punct de vedere religios, comunismul se axa pe ateism (negarea existenței lui Dumnezeu). Printr‑un aparat de propagandă numeros, a fost susținut un cult extrem al personalității lui Stalin, supranumit tătucul. Controlul statului asupra societății a fost total.

Gulagul sovietic. Reprezintă rețeaua de lagăre şi colonii de muncă forțată (un fel de închisori) care au existat în URSS ca parte a sistemului de represiune folosit de regimul comunist. La moartea lui Stalin, în anul 1953, existau 146 de lagăre şi anexe sau filiale, 10 lagăre speciale şi 627 de colonii de muncă.