Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, XXI, 11-12

XXI, 11: Tracii, care îl făcuseră prizonier pe fiul regelui, pe Agathocles, l-au trimis cu daruri înapoi la tatăl său, pregătindu-şi astfel o scăpare împotriva întâmplărilor neprevăzute ale soartei. În acelaşi timp ei nădăjduiau să-şi recapete prin această binefacere pământul pe care îl ocupase Lysimach. Ei nu sperau deloc să poată câştiga războiul, de vreme ce aproape toţi regii cei mai puternici s-au înţeles între ei şi se ajutau unul pe celălalt.

XXI, 12, 1-6: Armata lui Lysimach era chinuită de foame. Prietenii îl sfătuiau pe rege să scape cum va putea şi să-şi mute gândul că oastea lui l-ar putea salva. Lysimach le răspunse însă că nu era drept să-şi părăsească ostaşii şi prietenii, asigurându-şi lui o scăpare ruşinoasă.[. ]

Dromichaites, regele tracilor, după ce primi cu multă prietenie pe regele Lysimach, numindu-l şi tată, îl conduse împreună cu copiii săi într-o cetate numită Helis¹.

Ajungând oştirea lui Lysimach în puterea tracilor, aceştia se strânseră la un loc — alergând în număr mare — şi strigară să le fie dat pe mână regele prizonier, ca să-l pedepsească. Căci — spuneau ei — poporul, care luase parte la primejdii, trebuie să aibă dreptul de a chibzui asupra felului cum să fie trataţi cei prinşi. Dromichaites fu împotriva pedepsirii regelui şi-i lămuri pe oşteni că este bine să-l cruţe pe bărbatul acesta. Dacă l-ar omorî pe Lysimach — spunea el —, alţi regi au să-i ia domnia şi se prea poate ca regii aceştia să fie mult mai de temut decât înaintaşul său. Dar cruţându-l pe Lysimach, acesta — cum se şi cuvine — are să se arate recunoscător tracilor, care i-au dăruit viaţa. Iar locurile întărite, aflate mai înainte vreme în stăpânirea tracilor, ei le vor dobândi înapoi fără nici o primejdie.

Cu încuviinţarea mulţimii, Dromichaites căută printre prizonieri pe prietenii lui Lysimach şi totodată pe sclavii care obişnuiau ca să-l slujească şi-i aduse în faţa regelui prizonier. Săvârşi apoi jertfa şi îl pofti pe Lysimach la ospăţ — împreună cu prietenii săi şi pe tracii cei mai de vază. [Dromichaites] pregăti mese [deosebite]. Pentru cei din jurul lui Lysimach, întinse un covor regal, luat în luptă, iar pentru sine şi prietenii săi aşternu doar paie.

De asemenea, fură pregătite două ospeţe: pentru cei macedoneni, Dromichaites rândui tot felul de mâncăruri alese, servite pe o masă de argint, iar tracilor le dădu să mănânce zarza­vaturi şi carne, dar pregătite cu măsură, aşezate pe nişte tăbliţe de lemn, care ţineau loc de masă. În cele din urmă, puse să le toarne macedonenilor vin în cupe de argint şi aur, pe câtă vreme el şi tracii lui beau vinul în pahare de corn şi lemn, aşa cum obişnuiesc geţii. Pe când băutura era în toi, Dromichaites umplu [cu vin] cornul cel mai mare, îi spuse lui Lysimach „tată” şi îl întrebă care din cele două ospeţe i se pare mai vrednic de un rege: al macedone­nilor sau al tracilor. Lysimach îi răspunse că al macedonenilor […]

„Atunci — zise Dromichaites — de ce ai lăsat acasă atâtea deprinderi, un trai cât se poate de ademenitor şi o domnie plină de străluciri, şi te-a cuprins dorinţa să vii la nişte barbari, care au o viaţă de sălbatici, locuiesc într-o ţară bântuită de geruri şi n-au parte de roade îngrijite? De ce te-ai silit, împotriva firii, să-ţi duci oştenii pe nişte meleaguri în care orice oaste străină nu poate afla scăpare sub cerul liber?”. Luând din nou cuvântul, Lysimach spuse regelui că nu ştia ce război poartă, dar că pe viitor va fi prietenul şi aliatul tracilor; iar — cât despre recunoştinţa datorată — nu va rămâne vreodată mai prejos decât binefăcătorii săi. Dromichaites primi cu un simţământ de prietenie spusele lui Lysimach. El căpătă înapoi de la acesta toate întăriturile ocupate de oamenii lui Lysimach. Apoi îi puse pe cap o diademă şi îi îngădui să se întoarcă acasă.”

Pausanias, Descrierea Greciei, I, 9,7

Atunci Lysimach, dintre vecini, s-a războit mai întâi cu odrisii şi apoi a pornit cu armata împotriva lui Dromichaites şi a geţilor. Dar avu de înfruntat nişte bărbaţi foarte pricepuţi în războaie şi care îl întreceau cu mult prin numărul lor. El însuşi ajunse într-o primejdie cât se poate de mare şi scăpă cu fuga. Fiul său, Agathocles, care-l sprijinea atunci în luptă pentru prima oară, fu luat prizonier de către geţi. Lysimach a fost biruit şi în alte lupte. Şi deoarece socotea că nu este puţin lucru să-şi aibă fiul prins în război, încheie o pace cu Dromichaites şi din stăpânirea sa cedă getului ţinuturile de dincolo de Istru. Mai mult de nevoie îi dădu în căsătorie pe fiica sa. Unii spun că nu Agathocles a fost prins, ci însuşi Lysimach; că l-a salvat Agathocles, care ar fi căutat să cadă la o înţelegere cu Dromichaites, pentru răscumpărarea lui. Când s-a întors, l-a căsătorit pe Agathocles cu Lysandra, fiica lui Ptolemaios Lagos şi a Euridicei.

Bibliografie:

Bogdan Murgescu (coordonator), Istoria României în texte, editura Corint, București, 2001