În Mesopotamia și Egipt:

Un element fundamental al gândirii mesopotamiene era conceptul că fiecare oraș-stat era reședința unui zeu sau a unei zeițe. La început, rolul important al Templului îl făcea pe cel care îl administra să devină conducătorul orașului. Însă odată cu luptele între orașele-stat  apar liderii militari, care treptat vor deveni conducătorii statului, regi. Iar noul centru al puterii va fi Palatul.

Dacă în Mesopotamia, regele era reprezentantul zeului, în Egipt apare ideea că regele este stăpânul absolut al pământului. Curând el este venerat ca descendent al zeilor, stăpânii inițiali ai pământului. Devine zeu – zeul Horus, fiul zeului Osiris.

Odată cu apariția imperiilor apare și categoria guvernatorilor, care administrau o provincie în numele regelui. Bărbații provenea deseori din familiile locale bogate, iar funcția era moștenită de fii acestora. Alți membri ai familiei dețineau funcții înalte în cadrul provinciei. Toți aceștia sunt funcționarii publici. O administrație militară, condusă de generali, funcționa în paralel cu cea civilă a guvernatorilor.

La Palat, la baza ierarhiei sociale erau sclavii care lucrau în domeniile agricole. Meșteșugarii, scribii, personalul templului și administratorii aveau poziții deosebite. Elitele militare se aflau în vârful acestei ierarhii – conducătorii erau prețuiți și recompensați pentru serviciile lor.

Agricultorii erau oameni liberi, dețineau pământ, dar cedau o parte din produse templelor și mai târziu Palatului. Pentru că nu aveau asigurare împotriva dezastrelor naturale, în timp se îndatorează foarte mult și fie își pierd libertatea, fie pământul. Palatul le oferea însă sprijin prin îngrijirea sistemului de canale de irigații în Egipt și Mesopotamia. 

Explicații și aici: https://www.youtube.com/watch?v=XBk9KywTIgk&ab_channel=TED-Ed